Etichetă: bucurie

  • Plăcerea

    Plăcerea

    Mult timp am încercat să-nțeleg diferența dintre a exista și a trăi.

    Toți putem fi încadrați de expresia „fuga de durere și goana după plăcere”…, iar expresia asta definește zona de confort, care, odată ce o avem, devine cel mai prețios aspect al vieții noastre…, și cu cât e mai minunat, cu atât devine mai prețios…

    Doar că pe măsură ce îl păstrăm și-l utilizăm…, noi devenim tot mai nesatisfăcuți, mai anxioși…

    Căutarea plăcerii… are ca referință prima dată când ai gustat-o…, de fapt noi tânjim după substanțele eliberate în creier, dar rămânem la primul nivel de a le obține.

    Problema este că încercăm să găsim plăcerea pe aceeași cale pe care am întâlnit-o…, și nu realizăm că avem nevoie de mai mult sau mai des, ca să acceptăm că tot nu o percepem ca la primele noastre degustări…, puțini depășesc felul în care caută plăcerea…, nu realizează că primele metode erau potrivite pentru perioada aceea a existenței și a conștientizării, apoi trebuie rafinat modelul, calea de a le obține.

    Am ajuns aici încercând să retrăiesc bucuria care mi-a fost oferită, în diverse momente, și am constatat că se alterase, acea senzație. Între timp avusesem altele de intensitate (sau însemnătate) mai mare, apoi ducându-mă la acelea am constatat că și ele sunt măcar ușor alterate, ce percep din amintiri nu mai aduce aceeași trăire…

    Și atunci „m-au lovit” bucuriile pe care le-am adus altora, starea lor de emoție care mi-a produs bucuria…, aia era aproape la fel de intensă…, nu pot spune că nu-și pierde din intensitate, dar nu în aceeași măsură ca bucuriile proprii, și oricum sunt mult mai vii decât bucuriile proprii, făcute de mine sau de alții…

    Pe de altă parte…, fricile…, la mine rămân la fel de intense ca prima dată când au venit…, deci ce e fain își pierde din intensitate, ce e rău se menține…, gândindu-mă cum deal-ui cu asta…, am găsit referința să fac bucurii, mici, neașteptate, celor din jur…, asta mă menține și-n amintiri cu multe satisfacții și bucurie…


    Nu caut să te conving. Dar dacă ai o măsură a ta, mi-ar plăcea s-o aud…

  • Am realizat că sunt Recunoscător

    Am realizat că sunt Recunoscător

    Zilele trecute mergeam prin județ…, am fost să vizitez o peșteră…, și apoi am mai mers să văd niște locuri…

    Foarte multe mănăstiri, și foarte mulți oameni la mănăstiri, ciorchini de mașini parcate…, și mă gândeam…, oare de ce merg oamenii să stea ciorchine la porți, de ce se duc acolo…? Viața de mănăstire are o formă „ruptă de lume”, dar oamenii nu se duc acolo cu totul, să plece din lume…, o aduc cu ei. Se duc pe principiul că acei călugări sunt mai „curați”, și rugăciunea lor are „greutate” mai mare înaintea lui Dumnezeu…, și se duc pentru că au nevoie de „ceva”…, plătesc un pomelnic sau două…

    Având acest gând și mergând pe drum, m-am gândit cum vin oamenii la mănăstire, și eu asist cum călugărul care-i întâmpină îi întreabă „Cu ce problemă?”, și oamenii răspund „cu o problemă de sănătate…”, „cu o problemă cu banii…”, „cu o problemă cu vecinul…”, și în șirul gândurilor mele călugărul se-ntoarce spre mine și mă-ntreabă „Dumneavoastră cu ce problemă?”

    M-am surprins că nu aveam răspuns…, în mintea mea tăceam mut la acea schimbare de gând…, apoi am realizat… „Am venit să mulțumesc, sunt RECUNOSCĂTOR pentru viața mea!”

    Acest gând mi-a luminat ziua…, ca să înțelegi: nu am o viață perfectă, nu am o familie, nu am multe din cele care sunt considerate „nevoi”, sunt divorțat, nu am pereche…, dar sunt bucuros de viață și recunoscător pentru toate cele pe care le-am trăit, pentru tot drumul meu…


    Nu caut să te conving. Dar dacă ai o măsură a ta, mi-ar plăcea s-o aud…