Zilele trecute mergeam prin județ…, am fost să vizitez o peșteră…, și apoi am mai mers să văd niște locuri…
Foarte multe mănăstiri, și foarte mulți oameni la mănăstiri, ciorchini de mașini parcate…, și mă gândeam…, oare de ce merg oamenii să stea ciorchine la porți, de ce se duc acolo…? Viața de mănăstire are o formă „ruptă de lume”, dar oamenii nu se duc acolo cu totul, să plece din lume…, o aduc cu ei. Se duc pe principiul că acei călugări sunt mai „curați”, și rugăciunea lor are „greutate” mai mare înaintea lui Dumnezeu…, și se duc pentru că au nevoie de „ceva”…, plătesc un pomelnic sau două…
Având acest gând și mergând pe drum, m-am gândit cum vin oamenii la mănăstire, și eu asist cum călugărul care-i întâmpină îi întreabă „Cu ce problemă?”, și oamenii răspund „cu o problemă de sănătate…”, „cu o problemă cu banii…”, „cu o problemă cu vecinul…”, și în șirul gândurilor mele călugărul se-ntoarce spre mine și mă-ntreabă „Dumneavoastră cu ce problemă?”
M-am surprins că nu aveam răspuns…, în mintea mea tăceam mut la acea schimbare de gând…, apoi am realizat… „Am venit să mulțumesc, sunt RECUNOSCĂTOR pentru viața mea!”
Acest gând mi-a luminat ziua…, ca să înțelegi: nu am o viață perfectă, nu am o familie, nu am multe din cele care sunt considerate „nevoi”, sunt divorțat, nu am pereche…, dar sunt bucuros de viață și recunoscător pentru toate cele pe care le-am trăit, pentru tot drumul meu…
Nu caut să te conving. Dar dacă ai o măsură a ta, mi-ar plăcea s-o aud…
Mai departe: Am pierdut mănușa